Valori mari de poluare a aerului în mai multe localităţi, inclusiv Bucureşti-Ilfov

Valori mari de poluare a aerului în mai multe localităţi, inclusiv Bucureşti-Ilfov
gazduire web create web design

Specialiştii au constatat marţi seara creşteri ale concentraţiei poluanţilor din aer la staţiile de monitorizare din Bucureşti-Ilfov, dar şi în Alba, Cluj, Giurgiu, Mureş şi Neamţ. Potrivit Ministerului Mediului, acestea ar fi cauzate de condiţiile meteo nefavorabile dispersiei.

 

 

 
Potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului, în seara zilei de marţi, 15 februarie, la nivelul întregii ţări, concentraţiile de particule în suspensie au crescut progresiv, emisiile de poluanţi acumulându-se la nivelul solului din cauza existenţei unor condiţii meteorologice extrem de nefavorabile dispersiei.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie, mişcarea aerului pe orizontală a fost extrem de redusă, ceea ce a determinat condiţii de calm atmosferic pe spaţii destul de extinse, iar pe verticală direcţia de deplasare a fost de sus în jos, pe fondul presiunii atmosferice ridicate, a umezelii relative a aerului, în general, ridicate şi a formării unui strat de inversiune termică, astfel încât efectul a fost cel al unui „capac” care a împiedicat dispersia poluanţilor pe timpul nopţii.

„Astfel, conform analizei realizate la nivel naţional, specialiştii Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului au constatat că staţiile de monitorizare a calităţii aerului din întreaga ţară au înregistrat creşteri ale concentraţiilor de poluanţi atmosferici. Cele mai semnificative creşteri s-au înregistrat la staţiile din judeţele Alba, Cluj, Giurgiu, Mureş şi Neamţ, precum şi la cele din aglomerarea Bucureşti-Ilfov. Nu vorbim, aşadar, despre un caz izolat pentru regiunea Bucureşti, ci de un fenomen generalizat pe întreg teritoriul României”, se arată în comunicat.

Conform acestuia, la nivelul Municipiului Bucureşti, domeniile de concentraţii ale particulelor în suspensie PM10 si PM2.5 (mai mari de 50 micrograme/mc, respectiv 25 micrograme/mc) au condus la stabilirea indicilor specifici „rău” şi „foarte rău” pentru ultimele 24 de ore, conform sistemului de codificare utilizat pentru informarea publicului privind calitatea aerului.

„Potrivit specialiştilor Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bucureşti concentraţiile de particule PM 10 au rămas ridicate pe parcursul întregii nopţi, iar în această dimineaţă la 6 din cele 8 staţii s-au înregistrat peste 100 micrograme/mc. Concentraţia maximă orară s-a înregistrat la ora 24.00, la staţia B1-Lacul Morii (126 micrograme/mc), în timp ce media zilnică maximă a fost la aceeaşi staţie – 60.58 micrograme/mc (aprox. 20% peste valoarea limită). PM2.5 a înregistrat concentraţii ridicate la 2 dintre cele 3 puncte în care se monitorizează automat acest poluant”, a mai transmis Ministerul Mediului.

Ceilalţi indicatori monitorizaţi (dioxid de azot, dioxid de sulf, monoxid de carbon, benzen) nu au depăşit valorile limită şi nu au avut concentraţii foarte ridicate, însă şi în cazul lor dispersia nu s-a realizat, concentraţiile având o tendinţă de creştere faţă de zilele anterioare.

„Analiza datelor istorice ne arată că, în perioada de iarnă şi primăvară, se înregistrează mai multe zile cu condiţii meteo nefavorabile dispersiei decât vara, astfel încât surse mici sau medii de ardere, dar numeroase (trafic, încălzire rezidenţială etc) pot avea, uneori, un impact mult mai puternic asupra calităţii aerului, la acelaşi nivel de emisie, mai ales în condiţiile în care autorităţile publice locale nu iau, în aceste perioade, măsuri specifice de îmbunătăţire a calităţii aerului”, mai spun reprezentanţii Ministerului Mediului.

Potrivit acestora, echipele GNM din Bucureşti şi Ilfov s-au aflat în alertă pe întreg parcursul nopţii, însă nu au fost înregistrate sesizări cu privire la existenţa unor focare de arderi care ar fi putut influenţa calitatea aerului.

 

 

 

 

Sursa

administrator

    Articole Similare

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *