Radionix News – Ultimele știri din țară și străinătate

Un asteroid ar putea lovi Pământul în anul 2068

Un asteroid ar putea lovi Pământul în anul 2068
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Asteroidul Apophis ar putea lovi Pământul pe 12 aprilie 2068. Astronomii au calculat o probabilitate de 1:150.000 pentru eveniment. Impactul ar putea avea efectul exploziei întregului arsenal nuclear al Terrei.

 

Ne paşte o nouă Apocalipsă. Astronomii au calculat că pe 12 aprilie 2068, asteroidul Apophis s-ar putea ciocni de Pământ. E drept că şansele sunt doar de una la 150.000, dar e mai bine să fii prevăzător.

Apophis, un bolovan de 300 de metri în diametru, este al treilea pe lista celor mai mari ameninţări asupra Pământului venite din spaţiu. Pe primul loc se află obiectul spaţial 29.075, care ar putea să ne lovească prin 2880, iar pe locul doi este asteroidul Bennu, vizitat recent de o sondă NASA, care ne-ar putea vizita pe la sfârşitul anilor 2100.

Dacă Apophis ar lovi Terra, impactul ar avea puterea unei bombe de 1.151 de megatone, adică echivalentul întregului arsenal nuclear la Pământului.

Totuşi, Cathy Plesko, de la Laboratorul Naţional Los Alamos, îţi spune să nu fii prea îngrijorat: Nu poţi devia o tornadă sau un uragan, nu poţi lipi o falie, pentru ca San Andreas să nu mai genereze cutremure, încă nu avem tehnologie să facem asta. Dar când e vorba de un asteroid sau o cometă, ne apropiem destul de mult. Sunt tehnologii care mai trebuie dezvoltate, trebuie să mai studiem compoziţia lor şi comportamentul lor când sunt lovite de un element de impact cinetic de un dispozitiv nuclear sau o rază laser.

Dar dacă toate astea vor eşua, îl avem oricând la dispoziţie pe Bruce Willis.

 

 

Sursa

administrator

    Related Articles

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *