Simona Halep şi-a aflat adversara din semifinale. Rybakina a eliminat-o pe Tomljanovic

Simona Halep şi-a aflat adversara din semifinale. Rybakina a eliminat-o pe Tomljanovic
gazduire web create web design

Elena Rybakina şi-a revenit după un început ezitant, pentru a o învinge miercuri pe australianca Ajla Tomljanovic cu 4-6, 6-2, 6-3 şi a se califica în semifinală la Wimbledon, unde o va întâlni pe Simona Halep. Rybakina devine prima jucătoare din Kazahstan care ajunge în sferturile unui Grand Slam.

 

 

 
Rybakina, a 17-a favorită, a întâmpinat dificultăţi în primul set, dar apoi a început să-şi îmbunătăţească serviciul, reuşind la un moment dat să ia şapte game-uri la rând pentru a-şi asigura setul al doilea şi pentru a prelua controlul în setul al treilea.

Jucătoarea de 23 de ani, care în urmă cu 4 ani şi-a schimbat cetăţenia, ea fiind născută în Rusia, a încheiat meciul cu un as, al 15-lea al partidei.

„Este uimitor şi sunt foarte fericită că am reuşit să trec după un meci foarte greu”, a declarat ea după meci. Tomljanovic a câştigat primul set, după ce reuşise un break în debutul meciului, pe care apoi la securizat până la 4-6.

Setul secund a fost dominat de Rybakina, care de la 2-2 a izbutit o serie de 7 game-uri câştigătoare consecutive, ducând scorul în decisiv la 3-0. Avantaj suficient pentru a se impune în cele din urmă şi a-şi programa o semifinală cu Simona Halep. Cele două s-au mai întâlnit de 3 ori până acum, în 2019, 2020 şi 2021, de fiecare dată pe hard, Halep conducând cu 2-1.

 

 

 

 

 

Sursa

administrator

    Articole Similare

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *