Radionix News – Ultimele știri din țară și străinătate

Scandalul Romprest- Primăria Sectorului 1 continuă. Până se rezolvă disputa, gunoaiele le strâng voluntarii

Scandalul Romprest- Primăria Sectorului 1 continuă. Până se rezolvă disputa, gunoaiele le strâng voluntarii
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Primăria Sectorului 1 este încă în conflict cu cei de la Romprest. Romprest are de încasat 80 de milioane de lei. Clotilde Armand susţine că facturile sunt umflate.

 

În timp ce primarul Clotilde Armand şi directorul de la Romprest îşi pasează mingea unul altuia, gunoaiele rămân o problemă majoră pentru locuitorii Sectorului 1. Romprest nu poate să-şi plătească angajaţii. Deja nici băncile nu vor să mai audă de Romprest.

„Noi de prin lunile iulie, de aproximativ 4 luni de zile, susţinem prin credite bancare activitatea. Nu mai sunt bani, liniile de credit s-au terminat. Este vorba de 80 de milioane de lei care nu sunt încasaţi”, spune Sorin Velicu, director operaţional ROMPREST.

Clotilde Armand iţi spune că e vina celor din administraţia anterioară şi că Romprest ocupă prea mult loc în bugetul primăriei. Tot ea are de gând să depună o nouă plângere la parchet.

„La ora actuală, structura noastră de costuri este un sfert salariile, un sfert asistenţa socială, un sfert Romprest şi acuma ne luptăm cu ei pentru că ne supra facturează. În ultimul an, toţi primarii îşi supraevaluează veniturile ca să cheltuiască şi pentru că le pasă mai puţin”, declară Clotilde Armand.

Romprest nu se teme de acuzaţii, iar următoarele discuţii cu reprezentaţii primăriei se vor purta numai în anumite condiţii.

„Orice lucru este renegociabil în situaţiile în care discutăm de situaţii concrete, de soluţii concrete, în aşa fel încât să se facă continuitatea serviciului. Noi nu avem nicio problemă în a fi investigaţi pentru că nu avem absolut nimic de ascuns”, susţine Sorin Velicu.

Fără alte alternative, Armand a ieşit cu voluntari să cureţe străzile. Sorin Velicu zice că mai degrabă îi prindeau pe cei care şi-au lăsat gunoaiele unde nu trebuie.

„Nu înţeleg strângerea aceasta gratis a deşeurilor şi partea de voluntariat. Nu ştiu cum au fost ridicate aceste deşeuri nu ştiu unde au ajuns aceste deşeuri. Nu se ridică nimic gratis pentru că noi suntem o firmă privată”, comentează directorul operaţional ROMPREST.

 

 

Sursa

administrator

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *