Tot ei sunt cei care, de data aceasta ca şi Scorpioni Galbeni, au reprezentant România în teatrul de operaţii din Irak, în 2007-2008. Rezultatele obţinute şi aprecierile favorabile au facut ca numele Scorpionilor Galbeni să fie astăzi cunoscut şi asociat cu: profesionalism, dăruire şi competeţă.
Duminică, 15 august 2010, începând cu orele 10.00, Ziua Marinei, pregatită pe malul Begăi la vaporul D’Arc, îşi deschide porţile cu Garda de Onoare şi Fanfara “Pro Amiciţia”. Vom asista timp de o oră, în cadrul acestui moment, la:
- prezentarea Onorului
- salutarea Drapelului de luptă
- intonarea imnului de stat al României
- dezvelirea unei placuţe comemorative dedicate aniversarii a 150 de ani de la atestarea documentară a Portului Timişoara
- lăsarea la apă a ancorei de flori, pe Canalul Bega, în memoria eroilor marinari
- concert susţinut de Fanfara „Pro Amiciţia”
- Garda de Onoare prezentă la Ziua Marinei de la Timişoara este compusă din militarii Batalionul 32 Infanterie „Mircea” din Timişoara, purtătorii tradiţiei Regimentului 32 Infanterie, cel care a intrat în legendă în vara anului 1917, când, la contraatacul de la Mărăşeşti, au luptat fără vestoane, doar în cămăşi, primindu-şi de atunci supra-numele de „fantomele albe”.
Tot ei sunt cei care, de data aceasta ca şi Scorpioni Galbeni, au reprezentant România în teatrul de operaţii din Irak, în 2007-2008. Rezultatele obţinute şi aprecierile favorabile au facut ca numele Scorpionilor Galbeni să fie astăzi cunoscut şi asociat cu: profesionalism, dăruire şi competeţă.
În cele peste 6 luni de misiune pe pământ irakian, Scorpionii Galbeni au îndeplinit peste 1100 de misiuni şi au parcurs peste 200 de mii de kilometri cu tehnica din dotare, realizând în total 25 de proiecte în cadrul cooperării civil-militare, concretizate prin reconstrucţie de şcoli, infrastructură, dar şi în sănătate şi agricultură.
Pentru meritele deosebite, consecinţă a aceastei participări la misiunea internaţională, drapelul de luptă al unităţii a fost decorat cu ordinul Virtutea Militară în grad de comandor cu însemne de război pentru militari.
“Istorie pe Bega”– aceasta este tematica expoziţiei de imagini prezentate pe malul Begăi, în zona vaporului D’arc, între orele 10.00 – 23.00. Colecţiile lui Octavian Leşcu şi Dragoş Ghiţulescu dezvăluie Bega, în peste 100 de exponate, unele expuse în premieră publicului larg. Cu o vechime de peste100 de ani, anumite piese din aceste colecţii păstrează şi în ziua de azi misterul locurilor fotografiate în Timişoara.
Expoziţia de navomodele, deschisă publicului între orele 10.00 – 23.00, ne prezintă piese de valoare ale Clubului Sportiv Municipal – secţia modelism, condusă de maestrul emerit al navomodelismului, Dan Lucian: nave cu vele, nave autopropulsate (cu motor), secţiuni de navă. Toate exponatele sunt navomodele participante la concursuri naţionale şi internaţionale, echipa de seniori a Clubului Sportiv Municipal având, printre multe alte titluri câştigate (inclusiv la Campionatele Mondiale), şapte locuri I din şapte clase la Campionatul Naţional de Navomodele de la Constanţa de anul acesta.
Seria expoziţiilor continuă cu un alt element specific marinarilor: romul! În acelaşi interval orar, 10.00 – 23.00, romurile cu o vechime între 3 şi 15 ani, ne prezintă povestea şi aroma lor după locul de provenienţă: Cuba, Porto Rico, Trinidad&Tobago, Austria.
Începând cu orele 22.00, TVR Timişoara, ne propune spre vizionare imagini şi filmări purtătoare de ani vechime şi istorie pentru Portul Timişoara.
Pentru cei care doresc să rămână cu o amintire de la acest eveniment, artişti plastici vor realiza portrete şi crochiuri, şevaletele lor fiind “deschise” între orele 10,00 – 23,00.
Nu au fost uitaţi nici copiii, pentru ei organizatorii pregătind face-painting, modelare baloane, jocuri animate de piraţi si domniţe. Spre liniştea părinţilor, acestea se vor desfăşura pe “uscat”, deşi suntem la Ziua Marinei, între orele 10,00 – 14,00.
Cu ocazia aniversării a 150 de ani de atestare documentară a portului Timişoara, Asociaţia Filatelică Timişoara a emis şi un plic special, menit să marcheze aceasta dată.
Parteneri ai evenimentului: Primăria Municipiului Timişoara, Oficiul de Căpitanie Timişoara, Garnizoana Timişoara, Direcţia Apelor Banat, Clubul Sportiv Municipal – secţia de modelism, Asociaţia Filatelică Timişoara, TVR Timişoara, 24-Fun Timişoara&Arad.