Remiză fără goluri în derbyul francez dintre Lille şi PSG

Remiză fără goluri în derbyul francez dintre Lille şi PSG
gazduire web create web design

După victoria lui Lyon de sâmbătă, în deplasare la Nice, Lille avea duminică nevoie de cel puţin un punct pentru a ocupa prima poziţie în campionatul francez. Lille – PSG s-a încheiat 0-0.

 

Adversari îi erau însă „miliardarii” de la PSG, care nu erau în cea mai bună formă. Parisienii au obţinut doar 8 puncte din 15 posibile, în ultimele 5 etape, cu un egal şi o înfrângere chiar pe teren propriu.

Lille – PSG s-a încheiat 0-0, însă nu au lipsit fazele spectacol şi paradele de excepţie. PSG a dominat din toate punctele de vedere, având o posesie de aproape 70% şi 57 de acţiuni de atac la poarta lui Lille.

Rând pe rând Rafinha, Di Maria, Moise Kean şi Kimpembe irosesc ocazii importante de a marca, o parte din ele fiind blocate prin parade spectaculoase de portarul Mike Maignan.

Singurul gol al meciului a fost marcat de Lille în minutul 53, însă a fost anulat pe motiv de offside. Repriza secundă a fost în rest una de uzură, fără faze notabile.

Lille şi PSG rămân în top 3 după această remiză, cu Lille pe prima poziţie, la egalitate cu Lyon, şi cu PSG pe 3, la diferenţă de un singur punct de primele două.

Urmează ultima etapă a anului, în care PSG întâlneşte pe teren propriu un adeversar teoretic facil, Strasbourg. În schimb Lille are o deplasare grea la Montpellier.

 

 

 

Sursa

administrator

    Articole Similare

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *