Proteste masive la Erevan faţă de termenii acordului de pace din Nagorno-Karabah

Proteste masive la Erevan faţă de termenii acordului de pace din Nagorno-Karabah
gazduire web create web design

Aproximativ 15.000 de persoane protestează la Erevan faţă de termenii acordului de pace din Nagorno-Karabah. Manifestanţii cer demisia premierului Nikol Pashinyan. Conflictul din Nagorno-Karabah s-a soldat cu peste 5.600 de morţi.

 

Mii de persoane au protestat, miercuri, în faţa Parlamentului Armeniei, cerând demisia premierului Nikol Pashinyan, pe fondul nemulţumirii faţă de acordul cu Azerbaidjanul, care a permis încetarea confruntărilor în regiunea separatistă Nagorno-Karabah, informează agenţia Associated Press.

Opoziţia din Armenia i-a cerut premierului Nikol Pashinyan să demisioneze până marţi, dar acesta a ignorat solicitarea, argumentând că acordul de pace a fost dificil, dar necesar, evitându-se pierderea întregii regiuni Nagorno-Karabah. Armenia a pierdut o mare parte din regiunea Nagorno-Karabah în urma recentului conflict militar.

La protestul organizat miercuri în centrul oraşului Erevan au participat aproximativ 15.000 de persoane.

Confruntările dintre Armenia şi Azerbaidjan au izbucnit în septembrie şi au durat 44 de zile, soldându-se cu peste 5.600 de morţi.

 

 

Sursa

administrator

    Articole Similare

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *