Ultimele știri din țară și străinătate

Prognoza METEO. Vremea pentru două săptămâni: Cald în prima săptămână, apoi vreme se răceşte şi ninge

Prognoza METEO. Vremea pentru două săptămâni: Cald în prima săptămână, apoi vreme se răceşte şi ninge
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Săptămâna aceasta media temperaturilor este în creştere şi se vor depăşi 17- 18 grade în timpul zilei. Săptămâna viitoare, însă, valorile termice scad şi vor deveni apropiate mijlocului lunii noiembrie, iar la munte sunt posibile ninsori.

 

În Banat, regimul termic va marca o creştere la începutul intrevalului, astfel încât media regională a temperaturilor maxime va creşte de la 15 grade pe 2 noiembrie, până la 18 grade pe 3 noiembrie, vremea devenind caldă pentru acestă perioadă. Ulterior, un nou proces de răcire va determina o scădere a valorilor termice diurne, care – între 6 şi 10 noiembrie – vor fi de 12…13 grade, pentru ca spre sfârşitul intervalului de prognoză să ajungă la 9…10 grade, valori apropiate de mediile multianuale ale mijlocului lunii noiembrie. Valorile termice nocturne vor creşte şi ele la începutul primei săptămâni, de la 5 grade în prima noapte, spre 9…10 grade în intervalul 3 – 5 noiembrie, apoi vor scădea spre 4…5 grade între 8 şi 12 noiembrie şi chiar spre 2 grade la finalul celor două săptămâni.

Ploile vor fi pe arii restrânse şi slabe cantitativ şi se vor semnala îndeosebi pe 4 şi 5 noiembrie şi, din nou, după data de 10 noiembrie.

În Crişana, vremea se va încălzi la începutul intervalului de prognoză. Temperaturile maxime vor creşte de la 11 grade în prima zi, spre 17 grade pe 3 şi 4 noiembrie, caracterizând un regim termic peste cel climatologic specific perioadei. Apoi valorile termice vor fi în scădere, spre 12…13 grade între 5 şi 10 noiembrie, când vremea va deveni normală din punct de vedere termic şi chiar spre 8 grade, în medie, în ultimele zile ale prognozei. Temperaturile nocturne vor avea o evoluţie asemănătoare şi vor creşte de la 5 grade la început, până la 9 grade între 3 şi 5 noiembrie, apoi vor scădea spre aproximativ 4 grade în intervalul 7-11 noiembrie şi chiar spre 0…1 grad la finalul celei de a doua săptămâni a intervalului de prognoză.

Va ploua, în Crişana, local în jurul datelor de 2, 4 şi 5 noiembrie, iar în restul intervalului ploi slabe cantitativ se vor semnala trecător, pe arii restrânse.

În Transilvania, prima săptămână va debuta cu o încălzire a vremii, astfel încât temperaturile maxime vor creşte, de la 11 grade pe 2 noiembrie, până la 14 grade pe 4 noiembrie, iar cele minime de la -1 grad în prima noapte, spre 6…7 grade între 3 şi 6 noiembrie, în medie. Apoi vremea se va răci şi media regională a temperaturilor maxime, de 10…11 grade, va caracteriza o vreme normală termic între 6 şi 9 noiembrie, pentru ca apoi să scadă spre 6 grade la sfârşitul celei de a doua săptămâni. Minimele termice în perioada 7-12 noiembrie se vor situa în jurul unei medii regionale de aproximativ 2 grade, apoi vor scădea şi, pe 14…15 noiembrie, vor deveni preodminant negative, atingând o medie de -2 grade.

Ploile vor fi locale şi se vor semnala în intrevalul 2 – 5 noiembrie, apoi probabilitatea pentru precipitaţii va creşte din nou după data de 10 noiembrie, însă acestea vor fi în general slabe cantitativ şi pe arii restrânse.

În Maramureş, primele zile ale intervalului vor fi caracterizate de o creştere a regimului temperaturii aerului, temperaturile maxime vor creşte de la 10 grade în prima zi, până la 16 grade pe 4 noiembrie, când vremea va deveni caldă pentru această dată. Apoi va avea loc o răcire care va determina înregistrarea unor valori termice apropiate de cele normale climatologic, respectiv 10…12 grade, între 5 şi 10 noiembrie, cu o nouă tendinţă de scădere la sfârşitul celei de a doua săptămâni, când se vor atinge 7 grade, în medie. Minimele nocturne vor creşte la început, de la 3 grade în prima noapte, până la 7….8 grade în intervalul 3-5 noiembrie, după care, la sfârşitul intervalului de prognoză, vor coborî spre o medie regională de -1…0 grade.

Ploile vor fi mai frecvente în perioada 2-5 noiembrie, iar ulterior vor mai fi precipitaţii slabe, pe arii restrânse, cu o probabilitate mai mare după data de 10 noiembrie.

În zona Moldovei, în intervalul 2-5 noiembrie, temperaturile maxime vor oscila uşor, în jurul mediei de 13 grade, iar până pe 9 noiembrie aceeaşi medie va fi de 10…11 grade. Apoi, până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni, vremea se va răci treptat astfel încât pe 14 şi 15 noiembrie se va ajunge la o medie regională de 5…6 grade. Minimele nocturne vor creşte de la 3 grade în prima noapte, până la 7 8 grade în 4 noiembrie, după care se vor menţine între 1 şi 3 grade, iar la sfârşitul celor 2 săptămâni vor coborî spre o medie regională de -1 0 grade.

Ploile vor fi mai frecvente în perioada 2-6 noiembrie, iar ulterior vor mai fi precipitaţii slabe, pe arii restrânse, cu o probabilitate mai mare după data de 10 noiembrie.

În Dobrogea, în intervalul 2-5 noiembrie, temperaturile maxime vor oscila uşor, în jurul mediei de 15 grade, iar până pe 9 noiembrie aceeaşi medie va fi de 12…13 grade. Apoi, până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni, vremea se va răci treptat astfel încât pe 14 şi 15 noiembrie se va ajunge la o medie regională de 8…9 grade. Minimele nocturne vor creşte de la 6 grade în prima noapte, până la 9 grade în 4 noiembrie, după care se vor menţine între 5 şi 7 grade, iar la sfârşitul celor 2 săptămâni vor coborî spre o medie regională de 2…3 grade.

Regimul pluviometric va fi deficitar iar ploile, în general slabe şi pe arii restrânse vor avea o probabilitate mai mare de apariţie în unele zile ale celei de-a doua săptămâni.

În Muntenia, ăână în data de 5 noiembrie, valorile termice se vor menţine uşor mai ridicate decât cele normale, cu o medie a maximelor de 15 grade şi minime de 5…8 grade, mediat regional. Apoi vremea se va răci treptat, determinând între 6 şi 11 noiembrie un regim termic apropiat de cel climatologic specific perioadei din an, în medie cu 10…14 grade, ziua şi 2…5 grade, noaptea. Până la sfârşitul intervalului de referinţă, vremea va continua să se răcească, iar estimările indică pentru 14 şi 15 noiembrie medii ale maximelor termice de 8…9 grade şi ale minimelor termice de 1…2 grade.

Ploile slabe se vor semnala local în perioada 2-4 noiembrie, iar ulterior probabilitatea de apariţie a acestora va fi mai mare după data de 10 noiembrie.

În Oltenia, până în data de 5 noiembrie, valorile termice se vor menţine mai ridicate decât cele normale, cu o medie a maximelor de 15…18 grade şi minime de 7…9 grade, mediat regional. Apoi vremea se va răci treptat, determinând între 6 şi 11 noiembrie un regim termic apropiat de cel climatologic specific perioadei din an, în medie cu 11…13 grade, ziua şi 3…6 grade, noaptea. Până la sfârşitul intervalului de referinţă, vremea va continua să se răcească, iar estimările indică pentru 14 şi 15 noiembrie medii ale maximelor termice de 8…9 grade şi ale minimelor termice de 1…2 grade.

Regimul pluviometric va fi deficitar iar ploile, în general slabe şi pe arii restrânse vor avea o probabilitate mai mare de apariţie în unele zile ale celei de-a doua săptămâni.

La munte, în intervalul 2-9 noiembrie, vremea va fi uşor mai caldă decât ar fi normal, cu maxime în medie de 6…10 grade şi minime pozitive spre 2…3 grade în cea mai mare parte a zonei montane. Din 10 noiembrie însă, răcirea vremii va determina temperaturi apropiate sau chiar sub mediile multianuale, cu 1…6 grade, ziua şi sub pragul de îngheţ, noaptea, cele mai scăzute valori fiind de aşteptat spre sfârşitul celei de-a doua săptămâni.

Se vor semnala precipitaţii, predominant ploi, între 2 şi 6 noiembrie, iar ulterior probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor sub formă de ploi, lapoviţe şi ninsori va fi mai mare după data de 10 noiembrie.

 

 

Sursa

administrator

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *