Radionix News – Ultimele știri din țară și străinătate

O nouă vulnerabilitate a celulelor canceroase a fost descoperită de cercetători. Aceasta ar putea elimina cancerul

O nouă vulnerabilitate a celulelor canceroase a fost descoperită de cercetători. Aceasta ar putea elimina cancerul
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

O cercetare condusă de o echipă din Israel a descoperit o nouă vulnerabilitate a celulelelor canceroase, a declarat miercuri Universitatea Tel Aviv (TAU) din centrul Israelului. Studiul ar putea duce la dezvoltarea unor medicamente personalizate care vor folosi această vulnerabilitate pentru a elimina cancerul.

 

 
În studiul publicat în revista Nature, cercetătorii TAU şi colegii lor din Statele Unite, Germania, Olanda şi Italia, au arătat cum un număr anormal de cromozomi (aneuploidie), o caracteristică unică a celulelor canceroase, poate deveni o vulnerabilitate a acestor celule, potrivit Xinhua.

Aceasta este cea mai frecventă modificare genetică a cancerului şi, atunci când apare în celulele canceroase, acestea pot accelera progresia bolii.

Cercetătorii au comparat dependenţa genetică şi sensibilitatea la medicamente a celulelor normale şi a celulelor cu un nivel ridicat de aneuploidie.

Ei au descoperit că celulele canceroase aneuploide demonstrează o sensibilitate crescută la inhibarea punctului de control celular (punctul de control mitotic) care asigură separarea corectă a cromozomilor în timpul diviziunii celulare.

De asemenea, cercetătorii au descoperit că atunci când punctul de control a fost perturbat în celulele cu numărul adecvat de cromozomi, diviziunea celulară s-a oprit şi, ca rezultat, cromozomii s-au separat cu succes, cu puţine probleme create.

Cu toate acestea, atunci când acest mecanism a fost perturbat în celulele aneuploide, diviziunea celulară a continuat, rezultând multe modificări cromozomiale care au compromis capacitatea celulelor de a se diviza şi chiar provoca moartea lor. 

 

 

 

 

Sursa

administrator

    Related Articles

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *