Noi arestări în cazul atacului terorist din Nisa

Noi arestări în cazul atacului terorist din Nisa
gazduire web create web design

Autorităţile din Franţa au arestat încă trei suspecţi în ancheta privind atacul islamist din Nisa. Este vorba de trei presupuşi complici ai autorului atacului soldat cu trei morţi. În prezent, sunt în detenţie şase suspecţi în acest caz.

 

Autorităţile din Franţa au arestat preventiv încă trei suspecţi în cadrul anchetei privind atacul islamist din Nisa, numărul persoanelor aflate în detenţie ajungând la şase, potrivit cotidianului Le Parisien.

Cei trei suspecţi au vârste de 25, 29 şi 63 de ani şi sunt acuzaţi de complicitate cu autorul atacului soldat cu trei morţi.

În prezent, în cadrul anchetei sunt în detenţie şase suspecţi.

Autorul atacului comis în Catedrala Notre-Dame din Nisa este un imigrant tunisian în vârstă de 21 de ani, Brayim A., ajuns în Franţa pe 9 octombrie trecând prin Italia. Individul nu a fost încă interogat, întrucât este în stare gravă.

Militantul islamist a ucis trei persoane şi a rănit numeroase altele în Catedrala Notre-Dame din Nisa. Individul a fost rănit de poliţişti şi este în arest preventiv. Autorităţile franceze consideră atacul act terorist.

 

 

Sursa

administrator

    Related Articles

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *