Radionix News – Ultimele știri din țară și străinătate

Nicola Sturgeon este mai sigură ca niciodată că Scoţia va obţine independenţa faţă de Marea Britanie

Nicola Sturgeon este mai sigură ca niciodată că Scoţia va obţine independenţa faţă de Marea Britanie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Nicola Sturgeon este convinsă că va obţine independenţa Scoţiei faţă de Marea Britanie. Sturgeon: “Scoţia se apropie de un moment istoric.” Premierul britanic, Boris Johnson, se opune unui nou referendum privind independenţa Scoţiei.

 

Premierul Nicola Sturgeon s-a declarat convinsă, sâmbătă, că va obţine independenţa Scoţiei faţă de Marea Britanie, în contextul în care majoritatea scoţienilor se opun ieşirii din Uniunea Europeană, conform cotidianului The Guardian.

“Nu am fost niciodată mai sigură în legătură cu obţinerea independenţei“, a declarat premierul Scoţiei, cu ocazia începerii congresului Partidului Naţional Scoţian (SNP).

“Prioritatea de acum este combaterea pandemiei, dar Scoţia trebuie să fie pregătită pentru ceea ce urmează. Scoţia se apropie de un moment istoric. Independenţa este o perspectivă clară, iar, în contextul unirii eforturilor, al atitudinii umile şi muncii dificile, nu am fost niciodată mai sigură că vom obţine acest lucru. Poporul scoţian are dreptul de a-şi stabili viitorul. Trebuie să ne concentrăm toate eforturile pentru a ne asigura că oferim o ţară mai bună generaţiilor următoare”, a adăugat Nicola Sturgeon.

“Susţinerea pentru independenţă a devenit opinia publică majoritară”, a subliniat premierul Scoţiei.

Scoţia a organizat în anul 2014 un referendum privind independenţa faţă de Marea Britanie. Peste 55% dintre scoţieni s-au pronunţat atunci împotriva independenţei. În contextul retragerii Marii Britanii din UE (Brexit), sondajele de opinie arată că rezultatul ar putea fi acum în favoarea independenţei.

Premierul britanic, Boris Johnson, a transmis că se opune unui nou referendum privind independenţa Scoţiei.

 

 

Sursa

administrator

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *