Ultimele știri din țară și străinătate

Merkel transmite condoleanţe pentru victimele incendiului de la Piatra Neamţ

Merkel transmite condoleanţe pentru victimele incendiului de la Piatra Neamţ
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, i-a transmis condoleanţe preşedintelui Klaus Iohannis pentru victimele incendiului de la spitalul din Piatra Neamţ, în timpul unei convorbiri telefonice, care a avut loc la solicitarea acesteia.

 

„Preşedintele Klaus Iohannis a avut joi o convorbire telefonică cu Cancelarul Republicii Federale Germania, doamna Angela Merkel, la solicitarea acesteia. Discuţia a avut loc în pregătirea reuniunii, din această seară, a membrilor Consiliului European, în format videoconferinţă, dedicată aspectelor legate de gestionarea pandemiei de COVID-19. Cancelarul Germaniei i-a transmis condoleanţe Preşedintelui României pentru victimele incendiului care a avut loc la Secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ şi a exprimat speranţa că cei răniţi se vor recupera într-un timp cât mai scurt”, anunţă Administraţia Prezidenţială.

Potrivit sursei citate, în cadrul discuţiei, au fost abordate evoluţiile din cele două ţări şi măsurilor luate în contextul pandemiei de COVID-19. Preşedintele României a subliniat faptul că răspândirea virusului la nivelul Uniunii Europene rămâne îngrijorătoare, situaţie în care coordonarea şi cooperarea dintre statele membre trebuie consolidată.

„De asemenea, a mai fost discutat subiectul negocierilor privind bugetul multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027, precum şi Planul european de redresare economică. Preşedintele Klaus Iohannis a precizat că România a susţinut constant necesitatea finalizării cât mai rapide a acestor negocieri. Din acest motiv, partea română a făcut dovada unei abordări constructive şi responsabile, fiind de acord cu propunerile de compromis negociate de Preşedinţia germană a Consiliului UE cu Parlamentul European. Preşedintele României a subliniat că ţara noastră a susţinut de la început instituirea unei condiţionalităţi privind respectarea principiilor statului de drept în gestionarea bugetului Uniunii Europene şi, în consecinţă, susţine acordul obţinut de Preşedinţia germană pe acest dosar”, transmite Preşedinţia.

 

 

Sursa

administrator

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *