Radionix News – Ultimele știri din țară și străinătate

Marketingul este chiar mai important pentru un business în pandemie

Marketingul este chiar mai important pentru un business în pandemie
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Este o greşeală să renunţi la bugetul de marketing în pandemie. Mesajele sanitare trebuie transmise cu grijă. Microsoft a găsit o abordare digitală a planului de marketing.

 

Promovarea şi imaginea pe care o creezi în jurul business-ului tău. Cu asta oricum trebuie să ai mare grijă. Dar cu atât mai mult într-un an aparte, cum e 2020. Când totul s-a schimbat, era imposibil să nu fie adaptată şi imaginea brand-urilor. Daniel Rusen este director de marketing şi operaţiuni la Microsoft şi spune că primul instinct este să diminuezi bugetul de marketing. Asta este însă o greşeală, continuă el. În criză, bugetele pentru markeing trebuie să rămână cel puţin la fel.

„Primul lucru pe care l-am făcut odată ce am fost afectaţi de această pandemie a fost să avem o comunicare clară, atât în interiorul companiei, cât şi în afara companiei. Al doilea lucru a fost să mutăm cam tot ce aveam ca plan de marketing într-o abordare digitală 100%. Am renunţat la evenimentele care se întâmplau in person (în persoană – n.r.), am renunţat la campaniile pe care le aveam din perspectiva unei interacţiuni personale cu partenerii şi clienţii noştri.Al treilea aspect important a fost cum putem să susţinem societatea”, explică Daniel Rusen, director marketing&operaţiuni Microsoft.

Ciprian Susanu este Digital Markeing Specialist. Lucrează în domeniu de 15 ani. Consideră că mesajele sanitare sunt important de transmis de către companii, însă modalitatea de a le transmite trebuie aleasă astfel încât să nu plictisească publicul. Mai ales că au trecut deja opt luni de pandemie, iar oamenii au simţit destulă presiune. Trebuie să mai ştii şi că Tik Tok-ul a fost foarte popular pentru promovare în rândul brand-urilor anul ăsta.

„Provocarea este să educi business-urile, să le explici cum funcţionează mecanismele online. Prima adaptare când vine vorba de marketing, de fapt nu e la marketing, e la operaţional. Contextul în care se află consumatorul sau ce îşi doreşte consumatorul este cel mai important. Business-urile din România trebuie să se adapteze, să se digitalizeze at core, deci de la bază, din centrul business-ului. Abia apoi vine partea asta de marketing şi împachetarea frumoasă pe care o facem pentru exterior”, spune Ciprian Susanu, Digital Marketing Specialist.

 

 

 

Sursa

administrator

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *