Cercetătorii încearcă să descopere efectele unui somn prin criogenare. Criogenarea ar putea fi folosită pentru călătoria către Marte. Cercetătorii vor să testeze tehnica pe lemurieni.
În multe filme SF oameni sunt adormiţi prin criogenare în timpul unei călătorii în Spaţiu. În realitate însă, lucrurile sunt mai complicate. Nu poţi să te urci într-o cabină, să fii congelat şi să te trezeşti peste câţiva ani ca actorul Chris Pratt în filmul Passangers. Asta pentru că efectele asupra sistemului imunitar, asupra muşchilor sau a vederii sunt necunoscute. Însă cercetătorii continuă să studieze metode prin care acest lucru va fi posibil. Urşii sunt una dintre inspiraţii.
„Este chiar o stare fiziologică incredibilă în care urşii pot să supravieţuiască luni de zile fără să mănânce sau să bea apă. (Prin criogenare n.red.) Practic, ai fi adormit. Activitatea creierului ar fi ca în timpul somnului, tensiunea arterială ar fi mai scăzută. Iar energia consumată, la fel ca atunci când dormi, ar fi mult redusă”, explică Heiko Jansen, fiziolog Universitatea din Washington.
Lemurienii sunt mult mai asemănători cu oamenii decât şoarecii. Avantajul este că dacă la oameni ar dura zeci de ani să aflăm dacă ar funcţiona un medicament, lemurienii îmbătrânesc mult mai rapid ca noi şi atunci poţi afla în câţiva ani aceleaşi informaţii”, adaugă Anne Yoder, directorul centrului din cadrul Universităţii Duke.