Lansare Vunk – Ajunge

Lansare Vunk – Ajunge
gazduire web create web design

VUNK a lansat piesa „Ajunge”, extrasă de pe materialul discografic „Domnul Portocaliu şi Maşina Timpului”, cu un proiect video înregistrat în timpul concertului aniversar „Deja Vu”.

 

„Ajunge” este o piesă compusă de Cornel Ilie şi Gabriel Maga, fiind lansată cu un vizual din cadrul concertului „Deja-Vu”, proiect filmat de cei de la The Brothers M.

„Cântecul ăsta a fost scris acum un an ca un dublu dialog pe care îl ai și cu tine însuți, dar și cu persoana care te face să strigi <>. Este un cântec care îndeamnă la curaj, la speranța pe care o aduce o alegere sau o schimbare. În contextul în care ne aflăm cu toții acum piesa asta capătă alte sensuri. Lumea se schimbă definitiv și viețile noastre la fel. Eu cred în bine, pentru că acum e timpul să spunem <> față de tot ce nu era bun în viețile noastre, tot ce nu era al nostru, dar țineam cu dinții să nu pierdem, tot ce voiam să fim sau să deținem, dar nu aveam nevoie, de fapt.”, a declarat Cornel Ilie, solistul trupei VUNK.

VUNK a celebrat 25 de ani de existență în 2019, ocazie prin care a lansat un album nou și un concert la Sala Polivalentă, unde fanii au făcut cunoştinţă cu Domnul Portocaliu şi au fost plimbaţi cu Maşina Timpului prin hit-urile lansate de-a lungul anilor.

Cei prezenți la eveniment au putut să ia legătura direct cu Domnul Portocaliu prin Whatsapp, iar acesta i-a invitat pe toți la o sesiune de meet and greet. Zeci de fani au rămas după concert să-i cunoască pe băieți, să ia autografe pe cartea „Déjà-vu. 25 de ani de VUNK” și pe albumul „Domnul Portocaliu și Mașina Timpului” și să facă poze cu cei pe care-i admiră, cărora le ascultă muzica și pe care-i aplaudă cu fiecare ocazie.

Pentru coperta albumului „Domnul Portocaliu şi Maşina Timpului”, trupa VUNK a avut alături 25 de fani care au apărut pe copertă împreună cu cei patru membri.

 

 

 

 

Sursa

administrator

    Articole Similare

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *