Lansare piesa „Romanita – De dorul tau”

Lansare piesa „Romanita – De dorul tau”
gazduire web create web design

„Orgolii, mandrii, ambitii, imaturitate si lipsa dorintei de responsabilizare. Din pacate, este descrierea multor relatii din ziua de azi. Prea multe.

 

Nici cu tine, nici fara tine, nici tu nu stii cum e mai bine. Este singura piesa de pe album la care nu semnez muzica pentru ca am vrut sa ies din zona mea de confort si am mers pe mana lui Calin Grajdan, un tanar producator cu care am realizat inca doua piese. Nu era in plan sa scot aceasta piesa acum. Alta isi astepta randul, insa m-am adaptat in contextul social actual. Astazi ne e dor, astazi sper ca invatam sa-i apreciem mai mult pe cei de langa noi. Piesa este si un indemn la distantarea sociala atat de necesara in aceste zile. In 2020 avem la indemana toate ustensilele pentru a ne exprima dorul si pentru a comunica cu cei dragi. Astazi, un video trimis cu iubire pastrand siguranta ta si a celor dragi, este insasi dovada iubirii.

Insa cu toate restrictiile impuse de situatie, viata nu trebuie sa stea pe loc. Noi, artistii, resimtim maxim efectele negative ale acestei perioade, dar asta nu inseamna ca ne punem creativitatea pe hold. Dimpotriva, gasim cai noi de a ne promova, de a ne aduce munca in fata publicului. Acest videoclip l-am realizat fara echipa, singura, pe acoperisul blocului meu. Simteam nevoie sa ma exprim, iar atunci cand exista dorinta, exista si o cale. La fel ca si in dragoste. Nu cred in imposibil!

Tie de cine ti-e dor? „, declara Romanita. Versurile apartin in totalitate Romanitei, iar pentru muzica si productie a lucrat cu Calin Grajdan si Elvis Silitra. Productia piesei este fresh, putin diferita fata de cea a pieselor cu care ne-a obisnuit artista, insa mesajul ramane la fel de puternic, caracteristic Romanitei.

Videoclipul este unul simplu, alb-negru, de tip selfie, in care frumoasa artista pare ca face o confesiune in care prezinta trairile pe care aceasta le are. Conceptul videoclipului este realizat de Romanita, la fel si regia si montajul.

 

 

administrator

    Articole Similare

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *