Radionix News – Ultimele știri din țară și străinătate

Imagini nocturne din Neamţ cu o turmă de porci mistreţi care se pregăteşte de iarnă

Imagini nocturne din Neamţ cu o turmă de porci mistreţi care se pregăteşte de iarnă
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Mai mulţi porci mistreţi au fost filmaţi în timp ce caută mâncare într-o pădure din judeţul Neamţ. Imaginile au fost surprinse noaptea cu o cameră de monitorizare a faunei, iar animalele par că se pregătesc pentru iarna care bate la uşă.

 

O turmă cu numeroşi porci mistreţi a fost filmată în timp ce caută mâncare într-o pădure situată în Parcul Natural Vânători. Filmarea a fost realizată cu una dintre camerele Romsilva amplasate în sălbăticie pentru a monitoriza fauna.

„Frenezie porcină în imagini nocturne surprinse de una din camerele de monitorizare din Parcul Natural Vânători Neamţ. Nopţile de toamnă târzie sunt utilizate de mistreţii aflaţi în căutarea jirului şi a ghindei”, scrie pe pagina de Facebook a Romsilva.

Parcul Natural Vânători Neamţ, unul dintre cele 22 de parcuri naţionale şi natural administrate de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, este situat în nordul judeţului Neamţ. Se întinde pe o suprafaţă de 30.818 hectare, din care 26.190 de hectare sunt păduri, pe versantul estic al Munţilor Stânişoarei şi Subcarpaţii Neamţului, acoperind bazinul Ozanei şi al Cracăului.

Parcul este singurul loc din Europa în care există concomitent zimbri în libertate, semilibertate şi în captivitate.

 

 

Sursa

administrator

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *