Gigantul american Merck renunţă la dezvoltarea celor două vaccinuri împotriva COVID-19 la care lucra

Gigantul american Merck renunţă la dezvoltarea celor două vaccinuri împotriva COVID-19 la care lucra
gazduire web create web design

Gigantul american Merck a întrerupt dezvoltarea celor două potenţiale vaccinuri pentru Covid-19 pe care compania le-a anunţat anterior, în contextul în care rezultatele iniţiale referitoare la eficienţa acestora au fost dezamăgitoare, potrivit Bloomberg.

Productorul american are o istorie îndelungată în dezvoltarea de vaccinuri, dar a ales o strategie diferită faţă de Pfizer, Moderna şi Johnson & Johnson, bazându-se pe vaccinuri dezvoltate dintr-o formă slăbită a virusului.

Unul dintre ele, V590, a utilizat aceeaşi tehnologie ca pentru vaccinul Merck împotriva Ebola. În acelaşi timp, V591 utiliza tehnologia de la vaccinul împotriva pojarului.

Atât V590, cât şi V591 au rămas în urmă în cursa dezvoltării vaccinurilor pentru Covid-19.

Compania a finalizat recrutarea de participanţi pentru prima etapă a studiilor clinice abia la finalul anului trecut, într-un moment în care Pfizer şi Moderna anunţau deja rezultatele de eficienţă de la utlima etapă de teste.

Sursa

administrator

    Related Articles

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *