O explozie a avut loc la sediul central al companiei Lidl, în orăşelul german Neckarsulm. Cel puţin trei persoane au fost rănite în deflagraţie. Autorităţile germane încearcă să afle motivul atacului. Cel mai probabil a explodat o scrisoare-capcană sau un pachet-capcană.
Un dispozitiv artizanal a explodat, miercuri după-amiază, la sediul central al reţelei de supermarketuri Lidl, în Germania, cel puţin trei persoane fiind rănite, afirmă surse din cadrul serviciilor de intervenţie.
Explozia a avut loc în oficiul poştal al sediului central al companiei Lidl, situat în orăşelul Neckarsulm, în landul Baden-Württemberg, la circa 60 de kilometri nord de oraşul Stuttgart.
Potrivit unor surse din cadrul serviciilor de intervenţie citate de publicaţia Der Spiegel şi de postul Südwestrundfunk, cel mai probabil a explodat o scrisoare-capcană sau un pachet-capcană. Trei persoane au fost rănite în deflagraţie.
Toate persoanele aflate în clădire au fost evacuate. Autorităţile germane încearcă să afle cauza exactă a exploziei şi motivul atacului.
Incidentul intervine după ce marţi a avut loc o explozie la o fabrică a companiei alimentare Wild, în orăşelul Eppelheim, tot în landul german Baden-Württemberg. Un angajat a fost rănit după explozia unui colet-capcană.
#AHORA| Service d’incendie et hélicoptère de sauvetage signalés devant le siège du supermarché #Lidl dans #Neckarsulm , Allemagne, après avoir enregistré l’explosion d’une lettre ou d’un colis piégé. Il y a trois blessés, dont un gravement.
📷 :@GermanNewss pic.twitter.com/45imCgwE4p— La DécaLée 🎬 (@Tracy19M) February 17, 2021