Mini-elicopterul Ingenuity al NASA continuă să scrie istorie. Primul zbor pe Marte al mini-elicopterului Ingenuity al NASA a avut loc cu întârziere de peste o săptămână. Misiunea Ingenuity este aceea de a realiza teste de zbor în atmosfera specifică a planetei Marte.
Un nou zbor, un nou record pentru mini-elicopterul Ingenuity Mars de la NASA. Duminică, a zburat mai repede şi mai mult decât în cadrul tuturor teste făcute pe Pământ.
În timpul zborului de 80 de secunde, elicopterul a urcat la 5 metri şi a zburat 50 metri în jos şi înapoi, pentru o distanţă totală de 100 de metri. Iar reuşita celui de-al treilea zbor a fost primită cu urale de cei responsabili de proiect.
Primul zbor al mini-elicopterului cu greutatea de 1,8 kilograme a avut loc acum o săptămână şi a durat 40 de secunde. Mini-elicopterul Ingenuity va executa mai multe zboruri-test pe Marte şi în următoarele săptămâni, cu dificultate din ce în ce mai mare. Experimentul Ingenuity va fi apoi stopat pentru a permite roverul-ului Perseverance să se dedice sarcinii sale principale: căutarea urmelor de viaţă pe Marte.