Dan Bittman, invitat special în concertul Iris de la Cluj

Dan Bittman, invitat special în concertul Iris de la Cluj
gazduire web create web design

Dan Bittman, solistul Holograf, va urca pe scenă alături de trupa Iris, în cadrul concertului care va avea loc vinerea aceasta, pe 22 mai, la Cluj-Napoca.

 

 
Dan Bittman, solistul Holograf, va urca pe scenă alături de trupa Iris, în cadrul concertului care va avea loc vinerea aceasta, pe 22 mai, la Cluj-Napoca!

Spectacolul are loc în cadrul celei de-a V-a ediţie a Zilelor Clujului, în Piaţa Unirii din oraş, de la ora 21:00. Show-ul, intitulat “Iris şi prietenii”, îi va aduce pe aceeaşi scenă pe membrii trupei Iris şi pe Dan Bittman, Cristi Minculescu, Felicia Filip şi Dan Chiorean.

Mă leagă o prietenie de 35 de ani de Iris, ba chiar am avut o perioada de aproape un an când am şi făcut parte din formaţie, în anii ‘80, aşa că am răspuns cu mare drag invitaţiei de a cânta într-un spectacol alături de ei”, a spus Dan Bittman.

Bittman va interpreta mai multe melodii din repertoriul Iris, precum “Trenul fără naş” sau “Noaptea”, dar şi piesa sa solo, “Şi îngerii au demonii lor”. După aceea, Dan Bittman îşi va relua concertele alături de Holograf. Astfel, îndrăgiţii artişti vor mai cânta luna aceasta la Sibiu (23 mai, în cadrul Forza Zu), Târgu Mureş (24 mai), Oradea (29 mai) şi Satu Mare (30 mai).

În plus, formaţia Holograf va lansa în toamna acestui an un nou album, al optsprezecelea din cariera trupei, în cadrul unui concert extraordinar ce va avea loc la Sala Polivalentă din Bucureşti, pe 14 noiembrie.

Noul material discografic, ce va fi lansat împreună cu MediaPro Music, conţine şapte piese noi, cât şi trei melodii din repertoriul mai vechi al formaţiei, reimprimate: “Mafia”, “Sunt un balcanic” şi “Ai o oră să te distrezi”.

Băieţii de la Holograf au lansat primăvara aceasta un single emoţionant, “De câte ori să te iubesc”, pe care îl puteţi asculta aici:

 

GALERIE VIDEO :

 

 

 

 GALERIE FOTO :

 

 

 

administrator

    Related Articles

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *