Cupa Mondială: Franţa învinge Australia cu zâmbetul pe buze. Giroud a egalat recordul lui Henry

Cupa Mondială: Franţa învinge Australia cu zâmbetul pe buze. Giroud a egalat recordul lui Henry
gazduire web create web design

Campioana mondială în exerciţiu, Franţa, a obţinut o victorie facilă, cu 4-1, la debutul la Cupa Mondială, în faţa Australiei, prestând un fotbal spectaculos, chiar şi atunci când „cangurii”, care au dat o replică bună în prima repriză, conduceau. Veteranul Giroud a egalat recordul lui Henry.

 

 

 
Lipsită de cel puţin o duzină de titulari, reprezentativa „Cocoşului Galic” nu a dat niciun moment senzaţia că ar fi pusă în dificultate, buna dispoziţie fiind permanentă, chiar şi atunci când Australia a deschis scorul sau când Mbappe şi compania au ratat din situaţii clare de gol.

Craig Goodwin i-a amuţit temporar pe fanii „albaştrilor”, când a marcat, în minutul 9, învingându-l pe Lloris, cu un şut din careu. Australia a continuat să joace curajos, Duke şutând puţin pe lângă poarta francezilor, în minutul 22.

Franţa a preluat încet iniţiativa şi în minutul 27 a egalat, când Theo Hernandez a trimis o centrare spre Adrien Rabiot, care nu a greşeşit, trimiţând din apropiere, cu capul pe centrul porţii, pentru 1-1.

Veteranul Olivier Giroud a adus apoi avantajul pe tabelă, din a doua încercare, marcând cu poarta goală, după o pasă a autorului primului gol francez, Rabiot.
A fost cel de al 50-lea gol al lui Giroud pentru reprezentativa „hexagonului”.

Australienii au fost aproape de a egala, înainte de a se intra la vestiare, când lovitura de cap a lui Jackson Irvine a nimerit bara laterală, nu înainte ca Mbappe să fi ratat şi el o mare oportunitate. Repriza secundă le-a aparţinut campionilor mondiali, care au mai marcat de două ori.

Giroud a înscris cel de al 51-lea gol la naţională, egalând recordul deţinut de legendarul Thierry Henry. Înainte de golul său, marcat în minutul 71, Mbappe, care l-a şi servit pe Giroud cu o centrare perfectă, a marcat întâi golul de 3-1, în minutul 68, din pasa lui Dembele.

S-a încheiat 4-1, cu încă patru rezerve ale francezilor introduse în teren în ultimele 15-20 de minute de joc. Franţa e pe primul loc în grupa D, cu 3 puncte, urmată de Danemarca şi Tunisia, care au remizat marţi, scor 0-0. A doua rundă de meciuri din grupă se joacă sâmbătă, când se vor înfrunta Franţa cu Danemarca, respectiv Tunisia cu Australia.

 

 

 

 

 

 

Sursa

administrator

    Related Articles

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *