Copiii de la CSC Dumbrăvița 2014 sunt vicecampionii Croco Cup Tournament

Copiii de la CSC Dumbrăvița 2014 sunt vicecampionii Croco Cup Tournament
gazduire web create web design

Aflată la prima ediție, această competiție dedicată fotbalului juvenil și-a desemnat învingătorii și pentru grupa 2014, la baza sportivă Premier Arena din Moșnița Nouă. 

 

 

Aflată la prima ediție, această competiție dedicată fotbalului juvenil și-a desemnat învingătorii și pentru grupa 2014, la baza sportivă Premier Arena din Moșnița Nouă. 

UTA ARAD este câștigătoare trofeului Croco Cup, echipa arădeană impunându-se în finală contra jucătorilor de la CSC Dumbrăvița cu scorul de 3-1, podiumul fiind completat de CSC Ghiroda.

„Au fost două săptămâni încărcate, dar pline de emoții și bucurie, deoarece fericirea oricărui părinte se amplifică prin reușitele copiilor. Suntem mulțumiți că ne-am îndeplinit obiectivul și am organizat aceasta competiție la cele mai înalte standarde după cum am promis încă de la început. Îmi doresc să felicit și să mulțumesc, de asemenea, partenerilor noștri și tuturor celor care au crezut și s-au implicat în acest proiect. Ne propunem ca următoarea ediție Croco Cup să fie desfășurată în mai multe orașe simultan, iar câștigătoarele să se califice la faza internațională, unde vor participa juniorii unor cluburi renumite din fotbalul european”, spune Preda Marius CEO Share Events.

Echipa de fotbal de la CSC Dumbrăvița 2014, din județul Timiș, a demonstrat încă o dată că prin pasiune, determinare și muncă în echipă se pot atinge cele mai mari culmi! 

Cu fiecare pas, cu fiecare gol, cu fiecare moment de rezistență, copiii au arătat că sunt adevărați luptători.

„Această victorie nu este doar un trofeu, ci și o mărturie a puterii voastre interioare și a dăruirii voastre. Continuați să visați dragii mei, să vă antrenați și să urmăriți îndeaproape obiectivele voastre. Felicitări din toată inima mea pentru acest triumf extraordinar! Sunteți o sursă de inspirație pentru toți cei din jurul vostru. Continuați să străluciți și să ne faceți mândri!”, a scris Alina Sperlea pe rețelele de socializare, după ce le-a înmânat premiile campionilor.

 

GALERIE FOTO :

 

 

 

 

 

 

 

 

 

administrator

    Articole Similare

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *