Carburanţii auto s-au majorat cu 5% în ianuarie şi cu peste 30% faţă de anul trecut

Carburanţii auto s-au majorat cu 5% în ianuarie şi cu peste 30% faţă de anul trecut
gazduire web create web design

Potrivit datelor din Oil Bulletin, care reuneşte evoluţia preţului produselor petroliere din statele europene, în perioada 3-24 ianuarie benzina s-a scumpit în România cu 4%, iar litrul de motorină a câştigat 5%.

 

 

 

În ultima săptămână au avut loc alte scumpiri, astfel că potrivit datelor publice litrul de benzină premium a sărit de pragul de 7 lei.

Datele de pe platforma GazOnline.ro, care include şi un agregator de preţuri la nivel naţional, arată că ieri cel mai ieftin litru de benzină premium din Bucureşti costa 7,04 lei, putând fi achizi­ţionat de la staţia Petrom de pe Şoseaua Alexandriei.

Benzina standard avea un preţ de 6,47 lei la una dintre staţiile gestionate de Lukoil, iar cel mai ieftin litru de motorină din Bucureşti se putea achiziţiona cu 6,48 de lei tot de la o benzinărie Lukoil.

Faţă de prima lună a anului trecut, arată datele din Oil Bulletin, preţurile de acum sunt cu circa 30% mai mari, atât în cazul motorinei, cât şi al benzinei.

Scumpirea carburanţilor are loc în contextul în care de la începutul anului barilul de petrol s-a apreciat cu circa 10$, de la 75 de dolari la 84 de dolari, potrivit datelor US Energy Information Admi­nistra­tion pentru finalul săptămânii trecute. Ieri însă, un baril de petrol Brent se tranzacţiona deja la peste 90 de dolari.

 

 

 

Sursa

administrator

    Related Articles

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată.