gazduire web create web design

Alcaraz, doborât de crampe în tot corpul, la meciul cu Djokovic

Alcaraz, doborât de crampe în tot corpul, la meciul cu Djokovic
gazduire web create web design

Efortul depus de Carlos Alcaraz, numărul unu mondial, în primele două seturi foarte disputate din semifinala de la Roland Garros, pierdută vineri în faţa lui Novak Djokovic, i-a provocat crampe în tot corpul, forţându-l să coboare nivelul de joc şi, în cele din urmă, să piardă meciul.

 

 

 
Spaniolul de 20 de ani, care a fost învins cu 6-3, 5-7, 6-,1 6-1, a pierdut primul set în faţa sârbului după o luptă de o oră. El şi-a revenit pentru a-l câştiga pe al doilea, înainte ca crampele să-l forţeze să ia un time-out medical la 1-1 în al treilea. Dar jocul său s-a prăbuşit apoi.

„M-am dezamăgit pe mine însumi, sincer, şi într-un meci ca acesta, venind la acest meci cu un sentiment grozav, simţindu-mă bine fizic, şi având crampe la sfârşitul setului doi, începutul setului trei, a fost foarte dezamăgitor”, a declarat Alcaraz.

Până în acea fază, Alcaraz jucase tenisul său incitant, alergând după puncte care păreau pierdute, lovituri de drop care păreau câştigătoare şi lob-uri care atingeau linia de fund. Dar campionul de la US Open a plătit în cele din urmă preţul şi va trebui să mai aştepte încă un an pentru a avea şansa de a câştiga primul său Grand Slam pe zgură.

„Aş spune că primul set şi al doilea set au fost foarte, foarte intense şi am început să am crampe la braţ”, a spus el.

„La începutul celui de-al treilea set am început să am crampe în fiecare parte a corpului, nu doar la picioare. Braţele, de asemenea, fiecare parte a picioarelor”. „Tensiunea. Tensiunea din timpul meciului. Am început meciul foarte nervos. Tensiunea din primul set, din setul doi, au fost două seturi foarte intense.”

„Raliuri foarte bune, raliuri dificile, lovituri de drop, sprinturi, raliuri. Este o combinaţie de multe lucruri. Dar principalul lucru, a fost tensiunea pe care am avut-o în ambele seturi.” Având în vedere că nivelul său a scăzut dramatic, fanii de pe terenul central s-au întrebat de ce nu s-a retras.

„Ei bine, mi-ar fi părut rău pentru mine dacă m-aş fi retras”, a spus el. „Sunt în semifinala unui Grand Slam. Dacă mă retrăgeam din asta, ar fi fost foarte greu pentru mine. „Gândindu-mă la setul al patrulea, m-am gândit că, probabil, am 1% şanse să revin. A fost foarte greu. În mintea mea, în setul al patrulea, nu mi-am pus problema retragerii.”

De cealaltă parte, Djokovic consideră că crampele adversarului său ar fi putut fi cauzate şi de presiunea de a fi favorit de data aceasta în loc de outsider. „Pot să înţeleg emoţiile şi circumstanţele care te afectează mental şi emoţional”, a declarat Djokovic.

„Fiind într-unul dintre cele mai mari turnee din lume, poate că pentru prima dată în cariera sa se aştepta să câştige. Poate că nu a fost un outsider, urmărind titlul şi încercând să câştige împotriva unui favorit. Dar probabil că a fost invers. Aşa că poate că acest lucru l-a afectat”, a spus el.

Alcaraz consideră că acest meci e pentru el o lecţie valoroasă: „Trebuie să înveţi din astfel de meciuri. Aş spune că iau lecţii din acest meci. Voi încerca să nu (mai las un astfel de incident) să se repete în aceste meciuri”.

 

 

 

 

 

 

 

Sursa

administrator

    Articole Similare

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *